Gîrbovan: Protocolul dintre Parchet și SRI e de o gravitate cutremurătoare. Competențele SRI, extinse dincolo de cele pe care le avea fosta Securitate comunistă

Gîrbovan: Protocolul dintre Parchet și SRI e de o gravitate cutremurătoare. Competențele SRI, extinse dincolo de cele pe care le avea fosta Securitate comunistă
Publicat: 31/03/2018, 08:28

„Protocolul din 2009 dintre Parchetul General și SRI încalcă normele constituțonale și internaționale de bază privind statul de drept, democrația, separația puterilor, independența justiției și respectarea drepturilor omului. Aceasta e concluzia la care ajungi citind cu atentie Protocolul din 2009 semnat între Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ș Serviciul Român de Informații. Gravitatea celor prevăzute în acest Protocol e cutremurătoare pentru orice persoană, chiar cu minime studii juridice și noțiuni elementare despre stat de drept”, a scris pe Facebook Dana Gîrbovan, președintele Uniunii Naționale a Judecătorilor din România (UNJR).

Magistratul mai consideră că acest protocol a extins competențele de cercetare penală ale SRI-ului chiar dincolo de cele pe care le avea fosta Securitate comunistă.

De asemenea, sursa citată a mai scris că protocolul dezvăluie faptul că, ceea ce SRI-ului avea interzis expres prin lege să facă încă din 1992, i s-a permis prin intermediul acestui protocol încheiat în 2009.

„Mai grav, dacă în comunism Securitatea avea o arie limitativă de infracțiuni prevăzute în lege și legate de siguranța națională pe care le putea cerceta, prin acest Protocol secret, aria SRI-ului de anchetă penală a devenit practic nelimitată. (…) Noțiunile însă de „infracțiuni ce au corespondent în amenințările la adresa siguranței naționale” și „infracțiuni grave” sunt atat de largi încât includ orice tip de infracțiune, pentru că nu exista o definiție legală a acestora. (…) Puterile pe care acest Protocol le aroga SRI-ului asupra procurorilor în activitatea de cercetare penală implică o intruziune pe caz mai mare chiar decât cea permisă procurorului-ierarhic asupra procurorului din subordine”, a mai scris Dana Gîrbovan.

Protocolul dintre Parchetul general și SRI a fost semnat în 4 februarie 2009, de către procurorul general la acea vreme, Laura Codruța Kovesi, adjunctul său, Tiberiu Nițu, și șeful SRI, George Maior, și prim-adjunctul Florian Coldea. Cadrul legal în baza căruia s-a încheiat protocolul are în vedere legile de funcționare ale instituțiilor implicate, legile privind combaterea corupția și hotărârile CSAT în acet sens, precum și hotărâri de guvern, inclusivPlanul de actiune pentru indeplinirea conditionalitatilor din cadrul mecanismului de cooperare și verificare a progresului realizat de Romania in domeniul reformei sistemului judiciar și al luptei impotriva coruptiei.

PROTOCOLUL POATE FI CONSULTAT INTEGRAL AICI!

Potrivit documentului, Parchetul și SRI cooperau „în activitatea de valorificare a informațiilor și atribuțiilor prevăzute de lege, în activitatea de valorificare a informațiilor din domeniul prevenirii și combaterii infracțiunilor împotriva securității naționale, a actelor de terorism, infracțiunilor ce au corespondent în amenințările la adresa securității naționale și a altor infracțiuni grave, potrivit legii”.

În acest sens, se dispunea „constituirea unor echipe operative comune care sa actioneze in baza unor planuri de actiune pentru exercitarea competentelor specifice ale partilor”.

Potrivit documentului, procurorii aveau obligația de a valorifica informațiile, datele, documentele și materialele trimise de SRI referitoare la inițierea sau săvârșirea de infracțiuni, obținute ca urmare a punerii în aplicare a mandatelor, „în măsura în care cunoașterea acestora este necesară pentru constituirea sau finalizarea unei cauze penale și nu afectează derularea activităților specifice pentru contracararea amenințărilor la adresa securității naționale”. Procurorii trebuiau să comunice, în mod operativ, dar nu mai târziu de 60 de zile, modul de valorificare a informărilor au sesizărilor primite de la SRI.

De asemenea, procurorii trebuiau să pună la dispoziția SRI, la cerere sau din oficiu, date și informații de interes operativ pentru contracararea sau prevenirea unor amenințări la adresa siguranței naționale.

De partea cealaltă, SRI se obliga să acorde sprijin pentru completarea informațiilor în cazuri complexe, aflate pe rolul Parchetului, scop în care desfășura activități de investigații și supraveghere operativă. De asemenea, SRI acorda sprijin tehnic pentru interceptări, înregistrări sau comunicări prin telefon sau orice alt mijloc electronic de comunicare.

Totodată, lucrători operativi ai SRI puteau face acte premergătoare urmăriririi penale, care, potrivit legii puteau fi probe în dosare.

La cererea Parchetului, SRI acorda sprijin pentru organizarea de flagrante.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Complet interzis la TV și internet în România. Legea intră în vigoare mâine la ora...
Trucul pe care gospodinele nu-l împărtășesc nimănui. Te scutește de la un mare efort
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună